fbpx
Sari la conținut

3 lucruri pe care cățelul tău trebuie să le învețe prin dresaj.

dresaj

Există multe trucuri pe care un cățel le poate învăța prin dresaj, trucuri care ne vor lăsa prietenii cu gura căscată, dar și altele mai puțin impresionante însă de o importanță deosebită în ceea de privește siguranța noastră, a cățelului și a celor din jur. În cele ce urmează vă vom prezenta aceste lucruri care vă vor consolida relația cu prietenul patruped.

1. Mângâierile și manipularea corpului

Încă de la cățeluș, câinele dvs. ar trebui să fie atins în mod regulat peste tot pe corp, astfel încât să nu devină sensibil la atingerea vreunei părți, în special urechile sau picioarele. Acest lucru ar putea fi considerat un pre-dresaj canin. Iată câteva dintre lucrurile pe care le avem în minte când facem referire la mângâierile și manipularea corpului:

  1. Va fi deosebit de important atunci când câinele dvs. este examinat de un medic veterinar sau manipulat de un îngrijitor.
  2. Nimeni nu vrea un cățel care să fie agresiv în cazul în care este atins în momentul în care mănâncă.
  3. Va fi mult mai ușoară punerea unui ham sau a unei zgărzi.
  4. Va fi mult mai ușor să îi fie administrate pastilele necesare. (calciu, deparazitări, etc.)
  5. Veți fi mult mai liniștit în situațiile în care câinele dumneavoastră este împreună cu alți oameni sau chiar cu copii care vor să se joace cu el.
  6. Periatul nu va fi o luptă.

Am fost de față la un caz în care o familie nu a putut reintra în casă deoarece animalul lor de companie își rodea osul pe pragul ușii.

În momentul în care este pui trebuie desensibilizat de toate aceste atingeri și manipulări, deoarece odată crescut va fi mult mai greu și mai periculos. Nimeni nu vrea să pună zgarda unui Cane Corso de 50kg care începe să mârâie. Ultimul lucru pe care ți-l dorești este să îți fie frică de propriul câine.

Toate aceste lucruri sunt atât de ușor de evitat. Se ia un pui de cățel în vârstă de numai câteva luni și se mângâie NON-STOP. Unii i-ar spune rețeta fericirii.

2. Așteaptă!

dresaj

În capul patrupedului nostru se întâmpla ceva foarte interesant, între instinct și acțiune nu există nimic. Acest lucru se traduce cam așa:

Cățelul observă ceva mic care se mișcă rapid pe lângă el. Instinctul de vânător îi spune să urmărească acel lucru, iar apoi urmează alergarea. Ușa se deschide, cățelul dă buzna afară. Există mâncare pe jos, trebuie mâncată.

Pentru a remedia această problemă, între 1-instinct și 2-acțiune putem interveni noi prin dresaj. Comanda ”Așteaptă!” sau ”Nu!” este modul nostru de a interveni și a fi noi acel 1,5 de care este nevoie.

Controlul impulsului este una dintre cele mai dificile misiuni dar și una dintre cele mai importante pentru a avea un cățel echilibrat și pentru a ne asigura de siguranța lui. Acest antrenament trebuie început din prima zi. Veți da greș de multe ori până când cățelul într-adevăr va aștepta comanda dumneavoastră pentru a ieși pe ușa deschisă.

Cu ajutorul unei lese și a unei zgărzi veți putea corecta fiecare ieșire necontrolată. O mică corecție împreună cu un ”Nu!”. Exercițiile pe care le puteți face sunt:

1. Coborâtul din mașina doar cu acordul dumneavoastră.

2. Ieșitul/ intratul pe ușa doar cu acordul dumneavoastră.

3. Începerea mâncatului doar la comandă.

4. Aruncarea unei jucării și alergatul după ea doar la comandă.

Va fi greu! Înarmați-vă cu răbdare! La început va fi o secundă de așteptare, apoi două, până când într-o zi se va întâmpla ceva neașteptat, iar cățelul dumneavoastră nu va reacționa ci se va uita spre dumneavoastră pentru indicații. Veți fi un stăpân foarte mândru!

3.Numele

Numele cățelului este un alt lucru esențial pe care trebuie să îl știe cățelul, deoarece așa cum ați observat deja și acest lucru îl vom corela cu o comandă care vine în asigurarea siguranței cățelului.

Odată ce cățelul își cunoaște numele acesta fie se va uita spre dumneavoastră, fie va veni la dumneavoastră. Acțiunea de a veni când este chemat este de o importanță primară în dresaj și merge mână în mână cu numele cățelului.

Încă dinainte de a intra în posesia cățelului ne gândim la un nume pentru el. Dacă încă nu l-ai ales îți recomandam articolul cu nume de căței. Odată ales numele, de fiecare dată când strigăm cățelul și acesta vine la noi ne vom bucura vizibil și îl vom felicita cu mângâieri și cuvinte de laudă.


Cu acest ultim punct, trei, încheiem articolul din care sperăm că ați reținut că unele dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le avem în vedere când ne educăm cățelul sunt: desensibilizarea la anumite atingeri, controlul impulsului și întoarcerea la comandă.

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce facem, urmărește-ne pe Instagram.

2 comentarii la „3 lucruri pe care cățelul tău trebuie să le învețe prin dresaj.”

  1. Pingback: Ciobanesc German | K9România

  2. Pingback: Dresajul câinelui transformat în joc: Ghidul esențial pentru antrenamente distractive și eficiente | K9România

Comentariile sunt închise.